FC Băneşti şi Unirea Cocorăştii Colţ au oferit un meci echilibrat, chiar plăcut pentru spectatorul neutru, în condiţiile în care calculul hârtiei şi situaţia din clasament o arătau pe formaţia gazdă ca favorită. Mai periculoşi s-au dovedit a fi oaspeţii, care au avut ocaziile cele mai periculoase ale partide, inclusiv o bară. Băneştenii au jucat ceva mai economicos, având controlul tactic permanent asupra jocului, dar impunându-se doar pe final, prin golul marcat de Budileanu (foto).
Antrenorul Ion Burchi a trimis în teren pentru FC Băneşti următoarea garnitură: Stroescu - Burlacu, Gânju, G. Radu, Coman - Ilioiu, Dârstaru, Budileanu, Iorga - Roşu, Petrescu. Au mai jucat: Nichifor, Hromei, Crăciun, Albină.
La finalul partidei, tehnicianul gazdelor, Ion Burchi, a declarat: "A fost un meci greu, cu o echipă ambiţioasă, iar noi ni l-am făcut singuri mai greu prin faptul că a reuşit să înscriem destul de târziu. Oaspeţii au fost periculoşi, au avut ocazii mai mari decât noi, dar cred că noi am fost mai pragmatici, iar în final importantă este obţinerea victoriei".

0 Response to ""Liga lu' Lică". FC Băneşti - Unirea Cocorăştii Colţ 1-0"
Posting Komentar