UPDATE - Dosarul lui Aurelian Stoican a fost respins, iar concursul se va relua în ianuarie anul viitor!
Ieri s-a încheiat perioada pentru depunerea dosarelor în vederea concursului de şef serviciu, în fapt, preşedinte, al CS Câmpina. Noi, campinaph.ro, am fost primii care am anunţat acest lucru, iar acum suntem în măsuă să vă oferim mai multe detalii. Singurul candidat este Adrian Aurelian Stoican (foto), profesor de educaţie fizică şi antrenor de nataţie la clubul Contratimp Câmpina. Are 32 de ani, este absolvent al Facultăţii de Educaţie Fizică din cadrul Universităţii Transilvania, din Braşov, şi şi-a depus dosarul de candidatură ieri, în ultima zi.
Adrian Aurelian Stoican și-a depus dosarul și un proiect de management cu viziunea sa asupra funcționării și dezvoltării Clubului Sportiv Câmpina.
Comisia de concurs va anunța pe 19 noiembrie dacă dosarul este validat sau nu. Dacă trece de această probă, candidatul va avea de susținut o probă scrisă (pe 25 noiembrie) și o altă probă constând în interviu și susținerea proiectului de management (pe 2 decembrie 2015).
Acum, rămâne de văzut ce emoţii va avea singurul candidat intrat în această cursă, dacă va mai exista promisa transparenţă şi, mai ales, cum vor fi cheltuiţi banii alocaţi acestui club, numai în acest an fiind vorba de 1 miliard lei vechi.

0 Response to "Avem candidat la funcţia de preşedinte al CS Câmpina!"
Posting Komentar