Amical. Tricolorul Breaza - Progresul Bucureşti (juniori) 12-2

În această dimineață, Tricolorul Breaza a câștigat de o manieră categorică prima partidă de verificare din pregătirea de vară, scor 12-2, cu formația de juniori A a bucureștenilor de la Progresul, formaţie pregătită de un fost echipier al brezenilor, Cristi Rontea. Jocul a fost dominat de la un capăt la altul de gruparea prahoveană, pentru care au punctat Vintilă (4), Vișan (3), Bunea (2 - 1 din penalty), Neagu, Alexe și Urdea. În ciuda faptului că adversarul de astăzi a fost mai mult un sparring-partner pentru formația pregătită de Marius Vişan, relațiile de joc dezvoltate în sezonul trecut și-au spus cuvântul, astfel că pe lângă cele 12 goluri marcate, brezenii au mai ratat o serie de ocazii incredibile, evidențiindu-i, de multe ori, și pe portarii bucureștenilor. Următoarea partidă amicală va avea loc joi, la Provița de Sus, cu formația locală Vulturii.
Tricolorul Breaza: D. Constantin - Grigoraș (FC Bănești), Neagu, Soreanu, Cârciu, Chivu, A. Duricu, M. Duricu, Alexe, Urdea, Vintilă. Au mai evoluat: Gh. Constantin - Coman, Bunea, Vișan, Voinea, Mușea, Jinga (Fortuna II).
Sursa text şi foto - csotricolorulbreaza.blogspot.ro.

0 Response to "Amical. Tricolorul Breaza - Progresul Bucureşti (juniori) 12-2"

Posting Komentar