Meci important pentru CS Cornu în această după-amiază, când a întâlnit pe teren propriu formaţia Progresul Drăgăneşti, o victorie fiind de natură să îndepărteze formaţia antrenată de Mihai Dinu de zona periculoasă a clasamentului. Şi cornenii au început foarte bine jocul, deschizând scorul în minutul 27 prin Dinicu, pe care antrenorul Mihai Dinu avea să-l considere la final determinant pentru obţinerea celor 3 puncte.
Imediat după pauză, în minutul 47, Florişteanu a dublat avantajul gazdelor, pentru ca în minutul 58 Oprea să reducă din diferenţă. Acelaşi Florişteanu a refăcut avantajul cornenilor în minutul 63, finalul fiind destul de încins şi echilibrat după ce în minutul 70 Pancovici a readus formaţia oaspete în joc. Mai trebuie adăugat că oaspeţii au încheiat partida cu doi jucători eliminaţi de arbitrul Ionuţ Neagu.
CS Cornu a jucat în formula: Datcu - Iacob, Pârvan, Mustafa, Stoica - Dinicu, Hornea - Grigore, Irimescu, Olariu - Florişteanu. Au mai jucat Şerbu, Ionescu, Apostol (toţi trei juniori de 16-17 ani, din pepiniera proprie a cornenilor) şi Constantinescu.

0 Response to ""Liga lu' Lică". CS Cornu - Progresul Drăgăneşti 3-2"
Posting Komentar